PROIECTE DE CARE NE MÂNDRIM
MP3 EXPERIENCE
PTPI- Roman Chapter a dorit mereu să aducă împreună tinerii astfel încât aceștia să se bucure și să se distreze . Proiectul "Mp3 Experience" a fost mereu unul dintre preferatele tuturor, fiind menit să aducă zâmbete pe fețele tuturor participanților, supunându-i la diferite activități neobișnuite.
HALLOWEEN PARTY
Un proiect cu tradiție în asociație este și petrecerea de Halloween prin intermediului căreia tinerii reușesc să interacționeze și să se bucure de timpul împreună, voluntarii antrenându-i prin diferite jocuri, concursuri și muzică pe măsura așteptărilor.
HANDMADE
Acesta este unul dintre proiectele care reușește să surprindă în fiecare an prin numărul mare de voluntari și prin munca imensă depusă de aceștia pe parcursul a câteva săptămâni. Zeci de voluntari muncesc cu drag în fiecare an la confecționarea decorațiunilor handmade, aproape de sărbatorile de iarnă, pentru o cauză umanitară.
SECRET SANTA
Fiecare ptpicel radiază de fericiere în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu doar că prin intermediul proiectului "Secret Santa" primește un cadou de la un alt voluntar, ci pentru că, în primul rând, dăruiește la rândul său nu doar un lucru material, ci bucurie.
COLINDAT
Cine spune că nu este talentat în domeniul muzicii nu a văzut 100 de voluntari cântând împreună colinde tradiționale în Ajunul Crăciunului pentru o cauză umanitară. Membrii PTPI susțin acea cauză și bat din usă în ușă pentru a lăsa spiritul Crăciunului să patrundă în sufletele tuturor, aducânt zâmbete și fericire necondiționată an de an.
ROMANVODIȘTII AU TALENT
Pe lăngă faptul că membrii PTPI sunt extrem de implicați și mereu gata să acționeze sunt și foarte talentați. Acest fapt este dovedit în cadrul concursului "Romanvodiștii au talent". Cu un mare succes în fiecare an, acest concurs adună tineri dornici să se afirme și să-și arate publicului numeros diferitele aptitudini pe care le dețin.
MAREA BĂTAIE CU APĂ
Nu doar proiectele cu tradiție au un impact major asupra participanților ci și cele noi. Căldura neiertătoare a verii este combătută de voluntarii noștri printr-o mare bătaie cu apă care a avut un mare succes la prima ediție din anul 2017. Sute de baloane au fost puse în joc.
1 IUNIE
PTPIceii noștri au fost și vor rămâne mereu copii. Ziua care celebrează inocența si bucuria copiilor este marcată de voluntari printr-o activitate complexă care adună sute de participanți împreună. Departamentele de jocuri, face painting și dansuri încântă nespus de mult toți copiii, iar coordonatorii nu pot decât să radieze împreună cu ei.
TREASURE HUNT
O vânătoare de comori a fost și va fi mereu tentantă pentru tinerii de toate vârstele. Ghicitorile și provocările voluntarilor implicați îi determină pe participanți să se înscrie în acest concurs și să dea tot ce au mai bun pentru a câștiga.
COOKIES FOR A SMILE
Precum deja credem că ați realizat, asociația PTPI promovează fericirea. În fiecare an voluntarii noștri se străduiesc să prepare cele mai bune prăjituri și să le împarte în oraș.
XMAS PROJECT
Crăciunul înseamnă să dăruiești, iar membrii PTPI știu asta mai bine decât oricine. Copiii defavorizați de la centrul " Iubire și speranță" se bucură de cadourile, timpul si bucuria pe care voluntarii noștri le acordă in preajma Crăciunului, reunindu-se precum o mare familie.
PTPI ON CYCLE
Voluntarii PTPI susțin de asemenea și mișcarea, iar prin intermediul proiectului "PTPI on Cycle" încurajează activitățile în aer liber, interacțiunea cu alți tineri dar și sportul. Traseul bine stabilit de coordonatori în jurul orașului Roman este parcurs de zeci de voluntari entuziaști și nu numai, dornici de distracție.